Diferența dintre plasticul PP și plasticul PE
Polietilena (PE) este un compus organic simplu cu molecule înalte și este în prezent cel mai utilizat material cu molecule înalte. Este sintetizat prin polimerizarea etilenei și este clasificat în polietilenă de înaltă densitate (HDPE), polietilenă de densitate medie (MDPE) și polietilenă de joasă densitate (LDPE), pe baza diferențelor de densitate.
Polietilena cu densitate joasă (LDPE) este foarte moale și este produsă în mod obișnuit prin polimerizare la presiune înaltă.
Polietilena de înaltă densitate (HDPE) se caracterizează prin rigiditate, duritate și rezistență mecanică ridicată și este produsă de obicei prin polimerizare la presiune joasă. HDPE este utilizat pentru fabricarea de containere, țevi și materiale izolante electrice de înaltă frecvență, cum ar fi cele utilizate în sistemele de radare și televiziune. LDPE este utilizat mai frecvent datorită aplicațiilor sale pe scară largă.
Polietilena are o textură ceară și o senzație netedă similară cu ceara. Când este necolorat, LDPE este transparent, în timp ce HDPE este opac. Polietilena nu se dizolvă în apă și are o absorbție scăzută de apă. Este doar puțin solubil în anumiți solvenți chimici, cum ar fi toluenul și acidul acetic, la temperaturi de peste 70 de grade. Cu toate acestea, polietilena granulară se poate topi sau solidifica între 15 și 40 de grade, în funcție de schimbările de temperatură, absorbind căldura la topire și eliberând căldură la solidificare. Datorită absorbției reduse de apă și proprietăților excelente de izolare, polietilena este un material de construcție excelent.
Polipropilena (PP) este un material semicristalin care este mai puternic și are un punct de topire mai mare decât polietilena. Homopolimerul PP devine deosebit de fragil la temperaturi de peste 0 grade, astfel încât multe materiale PP comerciale sunt copolimeri cu 1-4% conținut de etilenă sau au un raport mai mare de conținut de etilenă în copolimeri bloc. Copolimerul PP are o temperatură mai mică de deformare a căldurii (100 grade ), o transparență mai scăzută, un luciu mai scăzut și o rigiditate mai mică, dar are o rezistență mai bună la impact. Rezistența PP crește odată cu conținutul de etilenă. Temperatura de înmuiere Vicat a PP este de 150 de grade. Datorită cristalinității sale ridicate, PP are o bună rigiditate a suprafeței și rezistență la zgârieturi. PP nu suferă de fisurare prin stresul mediului. De obicei, PP este modificat prin adăugarea de fibre de sticlă, aditivi metalici sau cauciuc termoplastic. Debitul de topire (MFR) al PP variază de la 1 la 40. PP cu un MFR mai mic are o rezistență mai bună la impact, dar o rezistență la tracțiune mai mică. Pentru același MFR, copolimerul PP este mai puternic decât homopolimerul PP. Datorită cristalizării, PP are o rată de contracție deosebit de mare, de obicei între 1,8% și 2,5%. Rata de contracție este distribuită mai uniform în comparație cu materiale precum HDPE. Adăugarea de 30% aditivi de sticlă poate reduce rata de contracție la 0,7%.
Atât homopolimerul, cât și copolimerul PP au o bună rezistență la umiditate, rezistență la acizi și baze și rezistență la solvenți. Cu toate acestea, nu sunt rezistenți la solvenți aromatici (cum ar fi benzenul) sau solvenți clorurati (cum ar fi tetraclorura de carbon). Spre deosebire de PE, PP nu își menține proprietățile antioxidante la temperaturi ridicate.
Aplicații tipice ale PP:
Industria auto: Folosit în principal în PP cu aditivi metalici pentru aripi, canale de ventilație, ventilatoare etc.
Electrocasnice: căptușeli uși mașini de spălat vase, canale de ventilație uscător, cadre și capace mașini de spălat, căptușeli uși frigidere etc.
Bunuri de larg consum: Echipamente pentru gazon și grădină, cum ar fi mașini de tuns iarba și aspersoare.